Ana Dragu was born in Bistriţa on November 13, 1976. She published the poetry collections Grass for Beasts/Iarbă pentru fiare (Charmides, 2004), The Wax Doll/Păpuşa de ceară (Charmides, 2008), and The Guardian Woman/Păzitoarea (Charmides, 2012). She is the founder and director of "The Little Prince Center of Resources and Reference for Autism" in Bistrita.
Claudia Serea is a Romanian-born poet who immigrated to the U.S. in 1995. Her poems and translations have appeared in 5 a.m., Meridian, Harpur Palate, Word Riot, The Red Wheelbarrow, Cutthroat, Green Mountains Review, and many others. She was nominated two times for the 2012 Pushcart Prize and for 2012 Best of the Net. She is the author of Angels & Beasts (Phoenicia Publishing, Canada, 2012), and A Dirt Road Hangs from the Sky (8th House Publishing, Canada). She also published the chapbooks The System (Cold Hub Press, New Zealand, 2012), With the Strike of a Match (White Knuckles Press, 2011), and Eternity’s Orthography (Finishing Line Press, 2007). She co-edited and co-translated The Vanishing Point That Whistles, an Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Talisman Publishing, 2011). She also translated from the Romanian Adina Dabija’s Beautybeast (Northshore Press, 2012). Visit her blog at here.
-------
omul care aduce somnul
şi venele fug
şopteşte carnivor omul care aduce somnul
de atâta vreme şi-au luat şi ele lumea-n cap
întotdeuna tresari când te ating
strânge tare pumnul
sau mai bine dă-mi un picior
nici somnul nu mai am pe unde să-l picur în tine
şi simt miros de om începi să putrezeşti
la noapte fără fiole
încearcă un decoct din crenguţe de cimbru o baie fierbinte
şi nu mai urla că trezeşti tot spitalul
mi-am spânzurat moartea de gât
tu şi sâmburele tău amărui de caisă arătaţi ca dracu
îngrozitor de multe găuri negre şi sfârcuri vii care-mi iau pulsul
ca pe un pumn în gură
îmi strâng cuminte dinţii de pe jos
de azi înainte îi port în sân
the man who brings the sleep
the veins run away too,
whispers carnivorously the man who brings the sleep,
it took so long they decided to leave
you always startle when I touch you
clench your fist hard
or better yet, kick me
I can’t drip another drop of sleep into your body
and I smell your human scent, you started to rot
tonight without vials
try a decoction of savory branches a hot bath
and stop howling, you’ll wake up everyone in the hospital
I hanged death around my neck
you and your slightly bitter apricot pit look like hell
an awful lot of black holes and live nipples take my pulse
like a fist blow to my mouth
I pick up quietly my teeth from the floor
starting today, I’ll carry them in my bosom
de trezit mă trezesc
doar după-amiaza târziu
când mână în mână cu inocenţa
mă îndrept spre groapa de nisip
aici poezia adoarme şi se trezeşte viaţa
rostogol rostogol
în toboganul pe care alunec eu şi ea mă prinde
"mami. mami. vreau şi eu pe tobogan"
"mami mami.iar au mâncat câinii luna"
mi se face frică
lucrurile vin să se răzbune
viaţa îşi dă duhul şi aşa
se naşte poezia în care
după lungi căutări mobiliare mă mut
prima cuşcă cum privesti în sus
la grădina fonologică
în spatele placutei scrijelesc de copil
vieţaş poeziei
învăţăm împreună un nou nivel al singurătăţii
I only wake
late in the afternoon
when, holding hands with innocence,
I go to the sand box
here poetry falls asleep and life awakens
rolling rolling
down the slide I go and she catches me
“mommy mommy I want on the slide, too”
“mommy mommy, the dogs ate the moon again”
I’m afraid
the objects seek revenge
life draws its last breath, and in turn
the poem is born and I move inside it
after long real estate searches
the first cage as you look up
into the phonetic garden
behind the sheet where I scribble since childhood
my poetry life sentence
together we learn a new level of loneliness
când am plecat era neagră lumina de-afară
"cine va spăla trupul tău şi cine îi va pune haine bune?"
cea care vine pleacă. vine pleacă. vine pleacă. vine. pleci tu
ea e maestra deghizărilor şi este pretutindeni
până aici. până aici
mâncăm colacul în locul nu ştiu cărui mort căci câte nu facem noi
în numele morţii
în vremea asta
eu sunt poarta dincolo de care lucrurile neînsemnate
mărşăluiesc în doliu
şi le ridic cu greu la valoarea lor de nimic
până aici. până când mă întreb
cine va spăla trupul tău şi cine îi va pune haine bune
cea care vine când pleci
when I left the light outside was black
“Who will wash your body and who will dress it in new clothes?”
the one who comes leaves. comes leaves. comes leaves. comes, you leave
she is the master of disguises and she’s everywhere
until here. until here.
we eat the knotted bread baked for the unknown dead man
because we do so many things
in the name of death
meanwhile,
I’m the gate behind which the unimportant things
march mourning
I work so hard to elevate them to their value of nothing
until here. Until when, I ask myself,
who will wash your body and who will dress it in new clothes?
The one who comes when you leave.
dormea mai tot timpul inainte sa moara
asa cum dorm copiii mici
până se deprind cu viaţa
si batranii devin copilăroşi-letargici
până să se obişnuiască cu moartea
iar oamenii tineri n-au când nici atâta nevoie
însă grigore era tânăr şi plângeau muierile după el
şi ceilaltţi flăcăi ziceau că lenea l-a ucis
numai copilele neîncepute ştiau mai multe şi şopteau
ştiutele şi neştiutele lor vădanelor tinere nu nevestelor
grigore era tânăr si murise de prea mult
nu surprins pe la spate de junghiul vânătorului
care
spuneau babele
i-ar fi pus cuţitul
îşi dormea înainte să moară vremea de arat şi semănat
numai vremea de coasă n-o dormea zicând
că-i creşte inima când vede cum moare firul ierbii sub coasă
pai nu-i bine mă grigore ziceau bătrânii
iarba moare caă tre' sa moară
că tre' să mănânce animalele la iarnă
nu ca să-ţi poarte ţie plăcere
până şi mersul la biserică de duminică
şi-l dormea grigore
si nu călca printre privirile duşmănoase de la bufetul
de peste drum
până şi băutul şi-l dormea şi numai dibuitul cuiburilor de rândunică
primăvara nu şi-l dormea grigore
plimbându-şi mâna obraznică peste toate locurile pe sub toate streşinile
unde se pitulau primăvara pasaruicile tinere lăsând satul
fără pene
şi fără urmă de cântec
că nu-i plăcea lui grigore muzica
indiferent de culoarea penelor.
dormea mult înainte să moară şi purta vorbă
un drumeţ
cum uliţele satului au fost strabatute ca un fior de o hoardă
de şobolani roşii
când şi-a dat duhul grigore
început de coasă
he slept most of the time before he died
as small children sleep
until they are accustomed to life
and old people become child-like and lethargic
until they are accustomed to death,
but the young don’t have the time or need to sleep
grigore was young and women cried after him,
other young men said that laziness killed him
only the virgins knew more and whispered
things known and unknown to the young widows,
and not to the wives
grigore was young and long dead
and was not surprised by the hunter
who backstabbed him
the old women said
he has been sleeping before dying
during ploughing and sowing time
only at haymaking time he wasn’t sleeping,
because he enjoyed how the grass blade died under his scythe
Well, that’s no good, the elderly were saying,
the grass dies because it has to,
so the animals have food in wintertime,
and not for your pleasure, you fool
even on Sunday while going to church
grigore was sleeping
and he wasn’t stepping through those envy looks in the pub
across the road
he slept even while drinking,
only in spring when he was looking for swallow nests
he wasn’t sleeping
he was running his shameless hand in all places under all eaves
where the small birds were hiding in spring
leaving the village without feathers
and without the trace of a song
because grigore didn’t like birdsong
regardless of the bird’s feather.
He used to sleep a lot before dying, a traveler said
how a pack of red rats ran through the roads of the village
like a cold chill
when grigore drew his last breath
haymaking had begun.
numele meu de pasăre e aglaia
doar eu măsor cu aripile mele întunecate
distantţa dintre tine şi tine
dintre muşchiul inimii care mereu verde este
şi neuronii decoloraţi predispuşi la moarte încă din ceasul
naşterii
aglaia aglaia chicotesc nebunii
când simt umbra mea mângâindu-i pe creştet
aglaia aglaia suspina
dacă renaşti sub zodia mea
vieţii tale nu-i cade niciodată părul
până la rădăcinile aripilor mele
nici dinţii ascuţiţi de piatra unei mori de vânt
sunt pajura aglaia.mă hrănesc cu bucăţi dulci din carne de om
până te fac să stai în genunchi în faţa ta articulând
sunt ruptă din soare
my bird name is aglaia
only I can measure with my dark wings
the distance between you and yourself
between the evergreen heart muscle
and the bleached neurons that have been dying since birth
aglaia aglaia giggle the insane
when they feel my shadow caressing their heads
aglaia aglaia they sob
if you’ll be born again under my zodiac sign
your life will never lose its hair
all the way to the roots of my wings
neither its teeth sharpened on the stone of a windmill
I am the eagle aglaia,
I eat sweet morsels of human flesh
until I make you kneel before yourself and utter
I’m broken away from the sun