Tuesday Dec 11

Galaicu PunandSorkin Emilian Galaicu-Păun, a major Romanian-language poet of today, was born in 1964 in the Republic of Moldova. His books of poetry include Lumina proprie (One’s Own Light), 1986; Abece-Dor (Primer-Longing), 1989; Cel bătut îl duce pe cel nebătut (The Beaten Carries the Unbeaten), 1994; Yin Time, 1999; Gestuar (Gestuary), 2002; Arme grăitoare (Canting Arms), 2009; and a career retrospective, a-z.best, 2012. His prose volumes are Gesturi. Trilogia nimicului (Gestures. A Trilogy of Nothingness), 1996, and Țesut viu: 10 x 10 (Living Tissue), 2011. His poetry has appeared in Adam J. Sorkin’s co-translations in anthologies and in literary journals, including Connotation Press. Galaicu-Păun is editor-in-chief at Cartier Publishing House, Chișinău, and has won numerous awards in Romania and Moldova, including being named a National Prize laureate of Moldova in 2015.

Adam J. Sorkin is a translator of contemporary Romanian literature. He has published more than sixty books, most recently The Hunchbacks’ Bus by Nora Iuga (translated with Diana Manole—Bitter Oleander Press Press, 2016), which was longlisted for the 2017 National Translation Award (NTA) in Poetry, Syllables of Flesh by Floarea Țuțuianu (translated with Irma Giannetti—Plamen Press, 2017) and A Deafening Silence by Magda Cârneci (translated with Mădălina Bănucu and with the poet—Shearsman Books, 2017), and The Barbarians’ Return by Mircea Dinescu (translated with Lidia Vianu—Bloodaxe Books, 2018). Sorkin is Distinguished Professor of English Emeritus, Penn State Brandywine.

ManoleDiana Diana Manole is a Romanian-Canadian scholar, dramaturg, writer, and translator, as well as a Pushcart prize-nominated English-language poet. Her poems have been published in the UK, the US, South Africa, Romania, and Canada, as well as translated and published in Albania, Belarus, Brazil, and Mexico. Her sixth collection of poems, B&W, came out in a Romanian-English bilingual edition (Tracus Arte, 2015), translated with Adam J. Sorkin. Most recently, Manole was awarded 2nd prize in the 2017-18 John Dryden Translation Competition by the British Comparative Literature Association and the British Centre for Literary Translation, for co-translating also with Sorkin selections from Emilian Galaicu-Păun’s a-z.best.
                                                                        ---------

Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (ediţia princeps)

Motto: „Decît să umbli e mai bine să stai în picioare, decît să stai în picioare e mai bine să şezi, decît să şezi e mai bine să stai culcat, decît să stai culcat e mai bine să dormi, decît să dormi e mai bine să mori, decît să mori e mai bine să nu te fi născut“.
                                          (zicere Indiană)
 
The Beaten-carries-the-Unbeaten (initial version)
 
Motto: “Better than to walk is to stand on your feet, better than to stand on your feet is to sit, better than to sit is to lie down, better than to lie down is to sleep, better than to sleep is to die, better than to die is never to have been born” (Indian saying)



eu sînt fratele meu cainabel: mai singur ca dînsul nu-i nimeni el-este-
cu-un-ochi-de-sînge-cu-unul-de-foc-cel-de-sînge-stinge-pe-ochiul-de-foc
căinîndu-se: „nu mai am frate!“ pe braţe îi duce
umbra fratelui său tăvălită ca un aşternut
părăsit adineaori căldura fiinţei umane păstrîn-
d-o în falduri de semi-ntuneric     sînt fratele meu cainabel
umbra fratelui meu legănînd-o pe braţe: „hai nani-
na hai na...“ şi în razele de dimineaţă
răni deschise par cutele umbre
zdrenţuite la margini a fratelui cainic     sînt fratele mau cainabel
alergînd tot mai palid la faţă de coasa luminii
vîjîindu-i pe lîngă călcîie cu umbra
fratelui său de pe mîini micşorîndu-i-se înspre amiază:
are-o singură zi de lumină să-l plîngă să-i ducă
umbra-n braţe – „hai nani hai na...“ – la căderea
nopţii umbrele fug se retrag şi dispar în întunecata
lume-a umbrelor şi...     eu sînt fratele meu cainabel
opintind umbra fratelui său tot mai grea înspre seară
căinîndu-se: „nu mai am frate!“ pe mîini de-abia-i duce
umbra fratelui său care creşte îi scapă din mîini se revarsă
pe pămîntul pe care aleargă călcînd pe
umbra fratelui său care creşte întruna de care se-mpiedică pică
se ridică aleargă pe umbra iubită
spre apusul de soare...     călcată-n picioare
umbra fratelui său se lăţeşte întruna mereu pîn’ se-ajunge cu noaptea
de priveghi cînd se va hotărî despărţirea...
mînjită lumină de-apus: doar o clipă cu umbra
împreună sînt fratele meu cainabel: mai singur ca dînsul nu-i nimeni el-este-
cu-un-ochi-de-apă-cu-unul-de-foc-cel-de-apă-stinge-pe-ochiul-de-foc
 
I
 
I’m my own brother cainabel: there’s no one lonelier than he, he-with-
an-eye-of-blood-with-one-of-fire-the-eye-of-blood-extinguishinging-the-eye-of-fire
lamenting to himself: “I no longer have a brother!” in his arms he carries
his brother’s shadow bunched up like a bed sheet
just now tossed aside the heat of the human being still re-
tained in folds of semi-darkness    I’m my own brother cainabel
rocking my brother’s shadow in my arms: “hush, little baby,
hush-up or else” and in the morning sun
open wounds appear pleats in the shadow
ragged at the edges of the wretched brother    I’m my own brother cainabel
running from light’s scythe with an ever paler face
whistling past his heels his brother’s
shadow shrinking from his hands towards noon:
he had but one single day of light to mourn him to carry
his shadow in his arms—“hush, baby, hush-up or else”—at the setting
of the sun shadows flee withdraw then vanish into the dark
world of shades and…    I’m my own brother cainabel
struggling with my brother’s shadow as it grows heavier towards evening
lamenting to himself: “I no longer have a brother!” in his arms he can barely carry
his brother’s shadow which grows slips out of his hands floods
the ground that he runs across stepping on
his brother’s shadow which keeps growing he trips on it falls
gets up again runs across the beloved shadow
towards sunset…    crushed underfoot
his brother’s shadow keeps spreading until it catches up with the night
of the wake when the final parting will be decided…
stained light of sunset: only a moment
together with the shade I’m my own brother cainabel: there’s no one lonelier than he, he-with-
an-eye-of-water-with-one-of-fire-the-eye-of-water-extinguishing-the-eye-of-fire
 
III 

„eu sînt tu tu eşti eu: cine moare?“
(eu vin
peste tine     tu treci ca ghiuleaua prin mine nici n-am timp să
mă feresc că mă umplu de tine
cît timp sîngelui meu îi cresc gheare: cu ele-ţi
răscolesc măruntaiele doar să nu simt cum îmi
scrijeleşti pe fiecare segment al coloanei
vertebrale c-un cui: eu sînt tu tu eşti eu     fiecare
prins în plasa de sînge a celuilalt tu
eşti obsesia eului meu eşti durerea de cap
eu sînt voma ta laba de sînge
împlîntîndu-şi falangele-n boaşele tale avîndu-ţi
viitorul la mînă     şi iar: eu sînt tu tu eşti eu)
cine strigă şi cine răspunde:
„decît să plîngă mama mai bine plîngă mă-ta!“ 

„eu sînt eu tu eşti tu: cine-nvie?“
(în silă-mi
trag pumn(al)ul din teaca de piele a braţului tău
îţi smulgi iutea săgeată a sîngelui din
tolba inimii mele     facem schimb de solii prizonieri
de „al meu“ pe „a ta“     nu-mi ajunge
cît să-mi umplu fiinţa de „eu“ exact cît
erai tu     cînd te văd dezumflat bănuiesc că te
simţi golit interior     ah! puri-
tatea rasei!...     c-o mînă zgîrcită-mi a-
leg copiii din boaşele tale     în timp ce-ţi
iei păpuşile şi ai plecat)     fiecare-i
lipsa celuilalt care răcneşte:
„decît să plîngă mama mai bine plîngă mă-ta!“
 
III
 
“I’m you you’re me: which of us is dying?”
            (I come
upon you    you speed through me like a cannonball I’ve no time
to stand aside because I’m filled with you
while my blood grows claws: with them I ransack
your entrails so I don’t feel you
scratch every segment of my spinal column
with a nail: I’m you you’re me    each
caught in a net of the other’s blood    you’re
my ego’s obsession you’re my headache
I’m your puke the bloody foot
sticking its phalanges into your balls gripping
your future in my hands    and once again: I’m you you’re me)
who keeps shouting and who keeps answering:
“instead of my mama crying, much better your mama crying!”
 
“I’m me you’re you: who will rise from the dead?”
(against my will
I draw the dagger from the skin scabbard of your arm
you pluck the hurtling arrow of your blood from
my heart’s quiver     we exchange prisoners
with “mine” for “yours”    it won’t do
to fill my being with “me” since exactly that much
was you    when I see you deflated I suppose you
feel empty inside    ah! the purity
of the race!...    with a tight-fisted hand I pick
my children out of your balls    while you
grab your dolls and are gone)    each is
the absence of the other who shouts:
“instead of my mama crying, much better your mama crying!” 

V

sărind după momeală-atît de nalt că sieşi
pe umeri ca un tobultoc căzu
picioarele-i desprinse prima dată
de tălpi de-odată-atît de libere-i
se spînzură bălăbănind pe pieptul
acestui trup de jos din care dînsul
sări atît de nalt că sieşi
pe umeri ca un tobultoc căzu
 
şira spinării-a celui ce sărise
atît de nalt pare un lujer
ţîşnind din arcul încordat al
coloanei vertebrale-a trupului
de jos din care-atît de nalt
sări că sieşi ca un tobultoc
pe umeri cu momeala-n dinţi căzu
 
sărind cu ochii-nchişi după momeală
căzînd în spate sieşi cel-de-sus
nu are ochi defel şi i-a uitat
pe faţa trupului de jos din care
sări atît de nalt că sieşi
pe umeri ca un tobultoc căzu 

el are puncte de vedere-asupra
celui-de-jos (nu are ochi să-l vadă!)
şi să nu-l piardă-ntîmplător nicicînd
din cîrcă nu coboară de aceea
face pe el pe cel-de-jos din care
sări atît de nalt că sieşi
pe umeri ca un tobultoc căzu 

pe jos nu umblă umblă cu picioarele
prin buzunarele celui-de-jos cu mîinile
căzute-n mîinile celui-de-jos cînd cel-
de-jos se roagă-n taină Celui-
de-Sus: „coboată Doamne-n mine
eu te voi duce eu sînt cel din care
atît de nalt sării că sieşi
pe umeri îmi căzui...“
aşa
trec ani devine tot mai greu
(cum de-a putut sări atît
de nalt că sieşi îşi căzu pe umeri?!)
pensionat compune versuri:
„sînt însăşi levitaţia deasupra
acestui hău de trup din care
sării atît de nalt că sieşi
pe umeri ca o umbră îmi căzui“ 

acum că-i creşte zilnic înăuntru
(pe-alocuri şi-nafară) un sicriu de
stejar deduce că momeala fu
o ghindă ce-o scăpase înadins
deasupra-i rîtul roz rotund
al soarelui străinilor (poetul
cîndva-l văzuse „cou coupé“)
„deasupra
deasuprelor! – se-ndeamnă cel ce sieşi
pe umeri îşi căzu cel care sieşi e
cocoaşă – unde ţi-a stat capul
acolo îţi vor sta piciorele“
 
V
 
leaping so high for the bait that
he fell like a sack upon his shoulders
his legs for the first time detached from
his feet so suddenly free that
they hung dangling from his chest
over his body below from which he
leapt so high that he fell
like a sack upon his shoulders
 
the spine of the one who leapt
so high seems a slender stem
shooting out from the taut bow
of the vertebral column of the body below
from which he leapt
so high that he fell like a sack
upon his shoulders with the bait between his teeth
 
leaping for the bait eyes closed
falling back onto his shoulders the-one-above
has no eyes at all he forgot them
on the face of the body below from which
he leapt so high that he fell
onto himself on his shoulders like a sack
 
he has the point of view of
the-one-below (he has no eyes to see him!)
and so that he’ll never accidentally lose him
he doesn’t climb down from his back that’s why
he pees himself on the-one-below from whom
he leapt so high that he fell
like a sack upon his shoulders
 
he doesn’t walk down below with his feet on the ground
in the pockets of the-one-below with his hands
dropped into the hands of the-one-below when the-one-
below secretly prays to the One-
Above: “descend upon me God
I’ll carry you I’m the one from whom
I leapt so high that I fell
upon my shoulders…”
in this way
years pass he becomes very much heavier
(how had he been able to leap so
high that he fell onto himself upon his shoulders?)
retired he composes poems:
“I’m levitation itself above
this abyss of a body from which
I leapt so high that I fell
like a shade upon my shoulders”
 
now every day there grows inside him
(here and there) a coffin of
oak he concludes the bait was
an acorn which he purposely dropped
above him the round pink snout
of the strangers’ sun (the poet has
once seen it “cou coupé”)
“above
all of the above!”—tells himself the one that upon himself
onto the shoulders fell the one who is
a hump on his own—“where your head is
your feet must needs be!”

VII 

Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut povesteşte să-i treacă de-urît:
„...iar cînd Cel-nebătut
oboseşte de mers în spinare îmi ia mîna stîngă
o priveşte cu luare-aminte de sus şi suflîndu-mi din palmă
pe vînt plasa de linii din palmă uşor ca pe-o plasă
de păianjen o prinde cu degete agere
şi prelungi ca andrelele singur o leagă
între două tulpini – legănîndu-se ca-ntr-un hamac în
plasa de linii din palmă – mereu dezlegînd-o mereu
ca s-o mute la umbră mereu între doi
poli magnetici doi sîni doi salcîmi între două
monumente – ca într-un hamac legănîndu-se – între
două cîrje uitate doi tei două oaze
două săbii înfipte-n nisipul fierbinte-al Pustiei
două limbi care necontenit lăudîndu-l îl leagănă
ca pe-un şah între două femei între două
continente (ce mult s-a întins s-a uzat
plasa de linii din palmă!) mereu între două
îndoieli între două picioare (-ale mele) astfel împiedicîndu-mă
ca pe-un cal – să nu fug! – între două
santinele doi robi două zile
legănîndu-se-n plasa de linii ca într-un hamac
cu femeile lui cu eunucii cu armele albe:
este crud şi nedrept însă orişice-aş face nicicînd
nu mă bate cu rigla în palmă să nu-mi
rupă firul acela – nu ştie că-i linia vieţii – mai trainic pe care
îl tot leagă mereu între două coloane
între două cămile doi pari de hotar
doi genunchi ai femeii iubite ce-i naşte
prinţul moştenitor între două
cruci cu numele noastre – aceleaşi – tăiate în piatră“
 
VII
 
The Beaten-carries-the-Unbeaten tells him stories to kill time:
“…and when the Unbeaten
tires of walking on my back he takes my left hand
carefully looks at it from above and blowing
the web of lines from my palm into the wind
lightly as if a spider web
he catches it with long fingers
nimble as knitting needles ties it by himself
between two slender stems—swinging as in a hammock in
the lines from my palm—always untying it always having
to move it into the shadows always between two
magnetic poles two breasts two acacia trees between two
monuments—like in a hammock swinging—between
a pair of forgotten crutches two linden trees two oases
two swords thrust into the hot sands of the Desert
two tongues that praising him ceaselessly swing him
like a shah between two women between two
continents (how frayed and worn
the web of lines from my palm gets!) always between two
doubts between two legs (mine) in this way hobbling me
like a horse – so I can’t run!—between two
viziers two slaves two days
swinging in the web of lines as in a hammock
with his women with the eunuchs the cold weapons:
he’s cruel and unjust but no matter what I do he never
beats me on the palm of my hand with a ruler
and so never breaks the resilient thread—he doesn’t know it’s the lifeline—that
he always ties between two columns
between two camels two border markers
two knees of the woman he loves who gives birth
to his princely heir between
two crosses with our names—the same—carved in stone”

IX 

„vei întîlni Matahala – mantaua de pîslă cu
grad de soldat/general(isimus) împăiată
pe două beţe în cruce: prezintă-i onorurile!“
zilnic
defilează prin faţa-i bărbaţi şi femei arătoase – parada
nu se încheie nici cînd (zdrenţuită de vînt?!) Matahala
braţele şi le repede – de sub subsuori
ţîşnind doi lilieci – şi cu
mîneca goală arată-n mulţimea pestriţă
pe cineva arbitrar: tot atunci este prins/este prinsă şi gol/
goală puşcă e dusă/sedus să se dea Matahalei
încheiată pîn’ sus la toţi bumbii: pe-o mînecă-i
intră pe alta îi iese
sufletul victimei trupu-i rămîne (zbătîndu-se
pe două beţe în cruce la fel cu o inimă
transplantată) să alimenteze ţesutul
sanguin al mantalei: apare subit cîte-o vînă
roşie pe epoleţi şi pulsează de-a latul
pînă apare a doua a treia tustrele făcîndu-se
una lată de tot traversîndu-i de-a lungul – atunci
brusc plesneşte!
şi nici
n-ai prins bine de veste cînd iarăşi se umflă
stelele pe epoleţi pîn’ ajung de mărime
unor bumbi unor stele de mare-
şal pîn’ răsare o stea rubinie/vampirică-n fruntea ceaunului
folosind Matahalei de cască...
parada continuă pururi: pierdut în mulţime
Cel-bătut îl duce pe Cel-nebătut şi-i ascultă
limba-mflată – ca o lipitoare – de sînge bleştind:
„vei îmtîlmi Matahala – prezimtă omorurile!“
 
IX
 
“you’ll meet the Bogeyman—the hay-stuffed felt field jacket
with a private’s / general(issimus)’s insignia
on crossed sticks: present arms!”
every day
handsome men and women march before him—the parade
doesn’t end not even when (tattered by the wind?!) the Bogeyman
suddenly stretches out his arms—from his armpits
two bats take off—and with
his empty sleeve he points amidst the motley crowd
at a random anybody: at the same time he’s caught / she’s caught naked /
stark naked she’s driven / he’s seduced to yield himself / herself to the Bogeyman
buttoned up to the top button: through one sleeve
there goes in through the other goes out
the victim’s soul the body remains behind (throbbing
on two crossed sticks just like a transplanted
heart) to feed the jacket’s
circulatory system: suddenly a red vein
appears on the epaulettes and pulses across them
until a second a third appear all three making
one thick vein that crosses lengthwise from end to end – then
suddenly it snaps!
and you barely
can take notice when the stars on the epaulettes
start swelling again until they reach the size of
the buttons the stars of a maréchal
until a ruby / vampire star rises on the rim of the kettle
serving the Bogeyman as a combat helmet…
the parade continues forever: lost in the crowd
The-Beaten-carries-the-Unbeaten and listens to his
tongue swollen—like a leech—with blood and jabbering:
“you’ll meet the Bogeyman – present arms!”

XI 

trei-fraţi-încălecaţi-unul-în-cîrcă-la-altul iată că vin în cale
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i mult prea
intensă – de unde? – dar au
tustrei doar un rînd unul singur de straie şi-l poartă
odată: cînd ăla de sus îşi îndeasă căciula pe frunte al doilea
îşi încinge sumanul şi-al treilea-şi
trage bine iţarii şi hai!...     şi au mers ei au mers
pînă cel cu sumanul să nu-i amorţească picioarele prins-a
a-i tot da pinteni celui de jos: „di căluţule di!“ pînă cel
căciulat să nu-şi bîţîie braţele-n dodii grabnic le-nfundă
în urechile celui din mijloc...     şi-au mers ei au mers
cel bătut opintindu-i pe cei nebătuţi şi simţind sub călcîie
limba aspră a ţarinii ăla călare
atingînd cu gingaşele-i tălpi – două limbi nu-altceva! – pietricelele
din rărunchii sărmanului om cu un vag sentiment c-ar păşi
pe-o cărare de ţară căciulatul estimp răsucind
mintea celui de sub ca pe-un cub al lui rubik...     şi-au mers ei au mers
şi tot merg pînă astăzi de nu s-au oprit undeva: unu-i vînăt de
frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde ca para
vîntu-i bate şi-i zdrenţuie ca pe-un drapel)     mijlociul
are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept
şi să strigi cît te-or ţine bojocii cu gura şi nările două: 

„nu vă fie frică            „nu plecăm acasă        „ole! ole! oleeeee
comunismul pică!“      morţii nu ne lasă!“      ceauşescu nu mai e!“ 

trei-fraţi-înfriguraţi-unul-în-cîrcă-la-altul se duc dracului de-a cura-n cap
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i peste măsură de
aglomerată – de unde? – dar n-aunici o zdreanţă pe ei: cel de sus îl încalecă pe mijlociul
mijlociul pe ăla de jos care n-are pe cine să-ncalece şi pe care văzîndu-l
preşedinţi pudibonzi să le-arunce din urmă: golani!...     şi s-au dus ei s-au tot
dus în cîrcă pe rînd ciomăgiţi de mineri zădărîţi de mulţime:
„cel-bătut-îi-duce-pe-cei-nebătuţi!“ pînă n-au mai avut un’ se duce
pînă iată se-ntorc chiar de unde-au plecat în decembrie – unu-i
vînăt de frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde cu pară
vîntu-i bate şi zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul
are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept
şi să strigi cît te-or ţine bojocii: 

„……..…………….   „nu plecăm acasă!“     „……..……………..
……..……………..!“morţii nu ne lasă!“       ……..……………..!“
 
XI
 
three-brothers-mounted-piggyback-on-one-another look they’re coming this way
(not because the path’s too narrow or the traffic’s
too heavy—how could that be, here?—but the three
have only one suit of clothes and they wear it
at the same time: when the top one pulls the cap down on his forehead the second
girds himself in a long coarse peasant coat and the third
tugs his homespun pants up and it’s let’s go!...     so they walked and walked
until the one in the coat to keep from getting frostbite on his numb feet started
spurring the one below: “giddyap, little horsey, giddyap!” until the one
with the cap to keep his hands from shivering quickly plunged them
in the ears of the one in the middle…     so they walked and walked
the Beaten driving the Unbeaten hard and feeling under his heels
the rough tongue of the land the one riding
touching with his sensitive foot soles—two tongues, no less!—the little stones
in the poor man’s guts with the vague sense that he’d walked
on a country road with the one with the cap twisting
the mind of the one underneath like a Rubik’s cube…     so they walked and walked
and they’re still walking today if they haven’t stopped somewhere: one deep blue from
cold another yellow as beeswax the last burning like a flame
the wind blows on them and frays them like a flag)     the middle one
has a hole—big enough to squeeze your head through—in his chest
and shout at the top of your lungs through your mouth and two nostrils:
“stop feeling dread     “we can’t go home!     “olé! olé! oléééé!

communism’s dead!”the dead make us roam!”        ceaușescu’s gone away!”
three-shivering-brothers-piggyback-on-one-another go to hell ass to head

(not because the path’s too narrow or the traffic’s
too heavy—how could that be, here?—but they haven’ta rag on them: the top one mounted on the middle one
the middle one on the bottom one who has no one to mount so that after seeing them
prudish presidents call out: tramps!...     and they carried
each other in turn on their backs bludgeoned by the miners harassed by the crowd:
“the-beaten-carries-the-unbeaten!” until they had nowhere to go
until look they come back exactly where they left in december—one’s
one is deep blue from cold another yellow as beeswax the last burning with a flame
the wind blows on them and frays them like a flag)—in the chest
and you shout at the top of your lungs:
 
“……..…………….   “we can’t go home!     “……..……………..
……..……………..!”the dead make us roam!”        ……..……………..!”

XIII 

colo sus şi mai în sus
e o dalbă de chili
de unde coboară cu plinul pe scări cîte şase bărbaţi
de ambele părţi ale mortului: liniştea serii
ce motto(tolită)-i! insectă cu aripi de lemn concrescute sicriul coboară
cu douăsprezece perechi de picioare pe treptele scă(de)-
rii interioare-a clădirii de tip hruşciovist
atît de înguste că şase bărbaţi
din stînga sicriului doar un etaj coborînd şi-a
ros panglicele-ndoliate de varul peretelui cît o albeaţă
pe ochi (ale lui à la Modigliani ciolane
şi vii anevoie treceau prin acest labirint!)
cu racla pe umeri ca un epolet fără-nsemne gigantic
cortegiul nicicum nu se-nscrie-n palierul
mai strîmt ca o vamă (...)     de-odată se-aude un glas:
„deschide uşa creştine
deschide uşa creştine...“
şi uşile brusc au simţit densitatea peretelui cu omoplaţii: cu mortul
pe umeri cortegiul dă cotul intrînd pîn’ la glezne la brîu sub-
suorile mortului în vestibulul strîmt unde stăpînii o clipă
se văd oglindiţi în pantofii de lac ai defunctulu
cînd tocmai acesta descreşte de la subsuori pîn’ la glezne în spaţiul
lor casnic ca iarăşi să intri pe uşa
vecină cu capu-nainte de parcă de-abia ar veni
pe lume doar pentru ca s-o părăsească pe uşa
din celălalt capăt la fel de îngust al palierului unde
dă cotul (...) uşor cu sicriul pe scări
coboară cortegiul intrînd pe la toţi locatarii scoţindu-
le mortul din casă ca mort al familiei (...)     cîte o garsonieră
demult depăşită îi iese-nainte se-nghesuie
în numărătoarea (lui) inversă alta şi altele (...)     iarăşi de
colo sus şi de mai sus
dintr-o dalbă de chilie
coboară sicriul cu douăsprezece perechi de picioare pe trep-
tele scării spirală tăiată în unghiuri şi nimeni
nu vede că aerul de după geamuri e negru că-n sticla
ferestrei bat cîrtiţe rîme nu fluturi că mortul şi-a pu
monoclu un metru pătrat de-ntuneric prin care
ne face cu ochiul (...)     zi noapte zi cvadratură
a cercului (...)     doamne! de-aţi şti ce vedeam prin monoclu:
……………………………
eclipsă soare tăiat împrejur
 
XIII
 
high above and even higher
the alabaster of a monk’s cell
from where with their hands full down six men climb down the steps
on each side of the dead: the evening’s quiet
what a dis[arrangement] it is! an insect with wooden wings ingrown the coffin climbs down
with twelve pairs of legs on the steps of the inside (de)creasing stair-
case of the Khrushchev-style building
so narrow that the six men
to the coffin’s left climbing down only one floor rubbed
their mourning ribbons against the whitewash on the wall like a
cataract on the eyes (of his bones à la Modigliani
even those alive can scarcely squeeze through this labyrinth!)
with the casket on their shoulders like a gigantic epaulette without insignias
the cortège in no way can fit on the landing
narrower than a passageway at customs (…)     suddenly a voice is heard:
“open the door, christian
open the door, christian…”
and suddenly the doors they felt the density of the wall with their shoulder blades: the dead still
on their shoulders the procession turns the corner entering up to the ankles the waist the arm-
pits of the dead man into the narrow vestibule where for a moment the masters
see themselves mirrored in the patent leather shoes of the deceased
just when he decreases from the armpits to the ankles in their household
space so that you can enter through the neighbor’s
door headfirst as if he’d just come
into the world only to abandon it through the door
at the other equally narrow end of the landing where
they turn the corner (…)     go slow with the coffin on the stairs!
the cortège climbs down by entering at every tenant taking
the dead man out of their homes like a relative (…)     some bachelor apartment
they passed by long before jumps ahead squeezes itself
into the (his) reversed counting one and the others (…)     again from
high above and even higher
out of the alabaster of a monk’s cell
the coffin with twelve pairs of legs climbs down the steps
of the spiral staircase cut in facets and nobody
notices that the air behind the windows is black that in the window’s
glass moles are knocking earthworms not butterflies that the dead has put on
a monocle a square meter of darkness through which
he winks at us (…)     day night day the squaring
of the circle (…)      oh lord! if you knew what I saw through the monocle:
………………………………
an eclipse, a circumcised sun

 

Cel bătut îl duce pe Cel nebătut
(ediţie revizuită şi scăzută)
 
Motto: „Dragu maichii, după tine
Îmi pare şi rău şi bine“
(bocet hunedorean)
 
The-Beaten-carries-the-Unbeaten
(revised and dehydrated edition)

Motto:  “Mama’s dearie, when I think of you
            I’m really glad yet feel so blue”
                        (funeral song from Hunedoara)

2                                                                                                                         

caravana trecu prin urechile acului – poarta regatului nostru Gherghef cînd Infanta dormea cu regatul în poală buimacă
de pe somn ea uită de ozor şi cu drumul mătăsii brodă:
Ducă-se-pe-pustii s-a întors din pustiu 

ziua albă-a regatului nostru ca pînza întinsă pe rame
se soi (cine-şi sterse cu ea chipul plin de sudoare?)
cînd Infanta brodă cum ai coase un sac cu făină la gură:
Ducă-se-pe-pustii s-a întors din pustiu 

ca o mie şi una de nopţi se vesteau peţitorii de dor subţiindu-se
n-a putut pune aţa în ac – castităţii ei poartă – nici unul
fără somn rătăcea prin saloane Infanta doar paşii legau înţeles:
Ducă-se-pe-pustii s-a întors din pustiu 

tatăl ei se-nsură într-o vineri cu Fata Morgana – de-atunci Mama Vitregă-i
dă tîrcoale doar poate-o să-i scape din mîini oaza noastră Gherghef
şuşotea camerista: „din tot ce brodează Infanta adăuzi rămîne doar
Ducă-se-pe-pustii s-a întors din pustiu“ 

şi-a scos ochii c-un ac – cu buricele-mpunse-ale deştelor
căută o ieşire febril (pe mînerele uşilor – sînge):
„l-am brodat cu fir roşu tot eu destrăma-l-voi Imperiul în care
Ducă-se-pe-pustii s-a întors din pustiu“ 

caravana trecu prin urechile acului – poarta regatului nostru Gherghef
robi atletici descarcă pachete enorme în faţa palatului
„Ducă-se-pe-pustii şi-a întors în baloturi de pînză Pustia-n
care-a fost exilat!“ – ca din gură de şarpe răcneşte Infanta în timp ce 

un paj tînăr o are pe sacii ticsiţi cu nisip
 
2
 
the caravan passed through the eye of the needle—the gate of our kingdom Gherghef
when the Infanta fell asleep with the kingdom in her lap
bewildered by sleep she forgot the pattern and embroidered with the silk road:
the devil May-he-go-to-the-desert has returned from the desert
 
the white day of our kingdom like linen stretched on hoops
became oily (who also wiped his face full of sweat with it?)
when the Infanta embroidered as you’d sew shut the mouth of a burlap flour sack:
May-he-go-to-the-desert has returned from the desert
 
like a thousand and one nights the suitors were ushered in pining away with longing
none of them could thread the needle— the portal to her chastity—sleepless the Infanta
wandered through the salons only her steps made sense:
May-he-go-to-the-desert has returned from the desert
 
her father married Fata Morgana on a Friday—since then the evil Stepmother
walks around and around her if only she’d drop from her hands the oasis Gherghef
the chambermaid whispered: “of all that the Infanta embroiders in a day there remains only
May-he-go-to-the-desert has returned from the desert
 
she gouged out her eyes with a needle—with her pricked fingertips
she searched feverishly for a way out (on every doorknob—blood):
“I embroidered the Empire with red thread I’ll also unravel it where
May-he-go-to-the-desert has returned from the desert

the caravan passed through the eye of the needle—the gate of our kingdom Gherghef
athletic slaves unload huge crates in front of the palace
“May-he-go-to-the desert returned in the bales of fabric the Desert
where he was exiled”—the Infanta wails at the top of her voice while
 
a young page has her on sacks stuffed full of sand



Dar iată şi ziua cînd robii şi-armează...

„porunceşte să fie aduşi hulitorii! călăului
porunceşte să-i smulgă fiecăruia limba şi...“ – sfetnicul
mai şoptea în urechea augustă cînd slugile lui
de acum întindeau pe crăcane limbile smulse le
curăţau de grăsime de impurităţi şi cîrceie le dau
dubălarilor să le dubească cizmarilor
să le tragă pe calapod...     într-o singură noapte era
fiecare al zecelea din pedestraşi încălţat în sandale
(emirul
înainte de-a-şi pune în marş pedestrimea se duse
să-şi consulte oracolul – una şi bună repetă oracolul:
„unde-a mers mia meargă şi suta!“) 

„poruncesc tot acuma să fie aduşi lăudătorii! călăului
poruncesc să le smulgă – fiecăruia – limba şi...“ zis şi făcut
gudurîndu-se vocea de sfetnic păşea pe timpanul august:
„de-de-mult-am-vo-it-să-te-sfa-tui-dar-în-
ţe-lep-ciu-nea-Ta-a-pre-vă-zut...“     „poruncesc
tot acuma să fie aduşi oratorii...“     „...şi gîngavii“     „cei
buni de gură poeţii sofiştii...“     „...şi mmmu-ţii“ 

„poruncesc unde-a mers mia de pîrîtori
meargă sutele celor pîrîţi...“
cînd ieşea
pedestrimea pe poarta cetăţii femeilor
hălind praful stîrnit de oştirea în marş le crescu
cîte-un drum mai îngust sau mai lung în gîtleje dar nimeni
nu avea să se-ntoarcă pe drumul acela vreodată
(oracolul
dacă nu i-ar fi fost smulsă limba din gură o! le-ar
fi vestit că degrabă murit-a emirul
nu atît de-ndoieli remuşcări sau regrete cît ros
de sandaua făcută din limba de sfetnic)
 
4
 
But look there comes the day when she also arms her slaves…
 
“order that the blasphemers be brought here! command the executioner
to pull out the tongue of each of them and…”—the boyar
kept on whispering in the royal ear while his flunkies
were already stretching on frames their pulled-out tongues
cleaning them of fat of impurities and tendons and handing them over
to the tanners to tan them to the shoemakers
to stretch them over their lasts…     in one night
every tenth infantryman was wearing sandals
            (the emir
before ordering his infantry on a march went to
consult the oracle—one and the same, the oracle repeats:
“in for a penny, in for a pound!”)
 
“I order the flatterers to be brought now! let the executioner
pull out the tongue of—each of—them and…” said and done
fawning the voice of a boyar stepped on the august eardrum:
“since-long-long-ago-i-w-wished-to-advise-you-but-Your-wis-
dom-had-already-provided…”     “I also order
the orators now to be…”     “…and the stammerers”     “those
sweet-talkers the poets the sophists…”     “…and the m-m-mutes….”
“I order that in place of a thousand informers
should go the hundreds of those informed on…”
            when the infantry
went out through the gate of the women’s fortress
gulping down the dust stirred by the marching army there unfolded
in their throats a narrower or longer road for each but
nobody would ever be able to return on that road
            (the oracle
if its tongue hadn’t been pulled out of its mouth oh! it
would have immediately given them the news that the emir is dead
not so much because troubled with doubts remorse or regrets but worn down
by his sandals made of a boyar’s tongue)

6

aşa grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut:

„iată robul cum zace cu şira spinării în formă
de potcoavă (nu crede nici el că-i aduce noroc!) cu urechea
auzind doar porunci cu privirile-n jos şi cu fruntea
aşezată comod sub genunchi ca pernuţa de
rugăciuni“ – dar ce spune acolo?     „cu
gura plină (de huşte)-şi slăveşte stăpînul!“ – aşa
 
grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut: „iată 

capul tras între umeri al robului cum
i se duce pe gîtiţă (nu fi naiv: nu sînt noduri!) direct
în stomac: aici lăcuieşte jivina pămîntului
de aici proiectează revolte noi orînduiri
să le vadă-aurora îşi nalţă din ciorba de burtă
căpăţîna – ce grea e! – de-a oarba
căutînd o ieşire – nu-i nici o ieşire! – atunci
şi-o aburcă în spate sub piele-ntre umerii doi
ca pe-un sac cu merinde ca pe-un drob de sare astfel rămînînd
cocoşat“ – dar ce urlă acolo?     „cu
gura plină (de huşte)-şi înjură stăpînul!“ – aşa 

grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut:

„iată mîinile de prestidigitator ale luptei de clasă
îngrijindu-i cocoaşa intrată în chinu-
rile facerii     iată în mîinile luptei de clasă bărdiţa
printr-o cezariană-i extras nou-născutul     metoda
va fi larg aplicată în timpul războaielor
pe femei: baioneta pumnalul ş.a. – instrumentul diferă de la
caz la caz“ – dar ce glăsuie-acolo?     „cu
gura plină (de huşte) dă nume copilului: Cezar!“ – aşa 

grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut:

„iată noul Cezar poruncind ca să-i fie aduse dovezi
(«din pămînt!») să confirme originea nobilă
a cocoaşei     dar sîngele-i nu e albastru (mă tem că-i
curge-n vine eterna lui ciorbă de burtă!)
tenul feţii nu-i de alabastru (de forma cutiei craniene – nici vorbă!)
şi nici scaunul (moale vîrtos) nu e ereditar
sub un soare torid simte cerul pe cap ca o pulpă
de cămilă“ – dar ce vrea acolo?     „cu
gura plină (de huşte) dă ordin să fie bătut
cu nuiele la tălpi robul care-l hurducă!“ – aşa
 
grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut:

„iată robul – acelaşi din strofa întîi – depăşin-
du-şi condiţia umană îşi ghilotinează Cezarul născut
din cocoaşă (oricum de origine nobilă –
capul tras între umerii doi)     iată mîinile robului
ridicînd în prăjină din coş capul mort
al Cezarului     iată curajul de rob cum răcneşte cu
gura plină (de huşte)-n urechea Cezarului: ÉGALITÉ!
pînă capul Cezarului mort ca balonul se umflă încît
scoate limba la rob     iată şira spinării de rob luînd forma
de potcoavă: nu crede nici el că-i aduce noroc!“ – aşa 

grăit-a Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut

6
 
thus spake the-Beaten-carries-the-Unbeaten:
 
“behold the slave how he lies prone with his spine curved
like a horseshoe (he himself doesn’t believe it can bring luck!) with his ear
hearing only orders with his eyes cast down and his forehead
comfortably set under his knees like a prayer
cushion”—but what’s he saying there?     “with
a mouth full (of husks) he praises his master!”—thus
 
spake The-Beaten-carries-the-Unbeaten: “behold
 
the head between the slave’s shoulders how
it slides down his throat (don’t be naïve: they aren’t knots) straight
into his stomach: here lives the brute from underground
from here he plans rebellions new social systems
to see their aurora he stretches his skull up
from the tripe soup—how heavy it is!—as if blindfolded
seeking a way out—no there’s no exit!—then lifts it
on his back under his skin like a pack of provisions like a block of salt in this way
staying hunchbacked”—but what’s he shouting there?     “with
his mouth full (of husks) he curses his master!”—thus
 
spake The-Beaten-carries-the-Unbeaten:
 
“behold the hands of magician of class struggle
attending to his hump which went
into labor     behold in the hands of the class struggle the little hatchet
the newborn is extracted through a c-section     the method
will be generally applied during wars
on women: the bayonet the dagger and so on—the instrument differs from
case to case”—but what’s he saying there?     “with
his mouth full (of husks) he names the child: Caesar!”—thus
 
spake The-Beaten-carries-the-Unbeaten:
 
“behold the new Caesar ordering that proofs be brought to him
(“from underground!”) to confirm the noble origin
of the hump     but the blood isn’t blue (I fear that
through his veins flows his eternal tripe soup!)
his complexion isn’t alabaster (the shape of his skull—don’t ask!)
nor his chair (soft, firm) isn’t hereditary
under a torrid sun he feels the sky on top of his head like
a camel’s thigh”—but what does he want there?     “with
his mouth full (of husks) he orders the slave who’s carrying and jostling him
be beaten with switches on the soles of his feet!”—thus
 
spake The-Beaten-carries-the-Unbeaten:

“behold the slave—the same one as in the first stanza—transcend-
ing his human condition he guillotines the Caesar born
out of his hump (doubtless of noble origin—
the head between his two shoulders)     behold the slave’s hands
raising on a pole from the basket the head of
the dead Caesar     behold the slave’s courage how he shouts with
his mouth full (of husks) in the Caesar’s ear: ÉGALITÉ!

until the head of the dead Caesar swells like a balloon until
he sticks out his tongue at the slave     behold the slave's spine taking the shape
of a horseshoe: he himself doesn’t believe it can bring luck!!”—thus
spake The-Beaten-carries-the-Unbeaten



– 99 de guri, unde vă duceţi voi?
– 99 de guri, noi ne ducem pe drum pe marginea
drumului pe cale pe cărare
tot ca să mîncăm şi să mursecăm
99 de viţei de la 99 de vaci sterpe
99 de purcei de la 99 de puşculiţe cărora li-i a făta
99 de pui de la 99 ouă roşii
99 saci cu grîu din 99 poduri măturate
99 de caiele de la 99 de năluci...
– 99 de guri, nu vă duceţi să mîncaţi
99 de viţei de la 99 de vaci sterpe etc.
99 saci cu grîu din 99 poduri măturate etc.
ci vă duceţi să mîncaţi 99 de vaci sterpe
care au mîncat 99 de vaci frumoase la chip
şi grase la trup şi tot nu se cunoaşte
ci vă duceţi să mîncaţi 99 poduri măturate
care au mîncat 99 saci cu grîu şi tot nu se cunoaşte...
– 99 de guri, noi ne-am dus pe cale
pe cărare pe drum pe marginea
drumului spre soare-apune în Neagra Străinătate
unde iarba-datului-şi-a-faptului nu răsare
unde vaca moartă nu rage şi cocoşul negru nu cîntă
tot la bate-te-peste-gură ne-am dus
ne-am văicărit ne-am mişelit
să ne deie măcar plînsul.
– 99 de guri, pe cine să plîngeţi voi?
– 99 de guri, să plîngem 99 de guri
care n-au mîncat 99 de viţei de la 99 de vaci sterpe
care-au mîncat 99 de vaci frumoase la chip
şi grase la trup şi tot nu se cunoaşte etc.
care n-au mîncat 99 saci cu grîu din 99 poduri măturate
care-au mîncat 99 saci cu grîu şi tot nu se cunoaşte etc.
– 99 de guri, şi unde s-au dus cele 99 de guri
să-şi caute de-ale gurii?
– 99 de guri, cele 99 de guri s-au dus...
 
8
 
“99 mouths, where are you going?”
“99 mouths, we’re going along the road along the shoulder
of the road along the path along the trail
only to eat and to gobble up
99 calves of 99 barren cows
99 piglets of 99 piggybanks that feel like farrowing
99 chicks of 99 red easter eggs
99 gunnysacks of wheat from 99 swept attics
99 horseshoe nails from 99 ghosts…”
“99 mouths, don’t go eat
99 calves of 99 barren cows, etc.
99 gunnysacks of wheat from 99 swept attics, etc.
but go eat 99 barren cows
that have eaten 99 cows with pretty faces
and plump bodies and one still can’t tell
but go eat 99 swept attics
that have eaten 99 gunnysacks of wheat and one still can’t tell…”
“99 mouths, we went along the way
along the path along the road along the shoulder
of the road towards the sunset in the Dark Foreign Lands
where smooth rupturewort doesn’t grow
where the dead cow doesn’t moo and the black rooster doesn’t crow
we’ve also gone to hold-your-tongue
we mourned we wailed
that we be granted crying at least.”
“99 mouths, whom do you want to cry about?…”
“99 mouths, we’d cry about 99 mouths
that didn’t eat 99 calves of 99 barren cows
that have eaten 99 cows with pretty faces
and plump bodies and one still can’t tell, etc.
that didn’t eat 99 gunnysacks of wheat from 99 swept attics
that have eaten 99 gunnysacks of wheat and one still can’t tell, etc.”
“99 mouths, and where did the 99 mouths
look for what to eat?”
“99 mouths, those 99 mouths went…

10 

don quijote ieşind pîn’ la brîu din maşina-
de-tocat-sancho-panza     fiinţă ca o respiraţie de
nou-născut pe picioare de lut: Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut
iese cu jumătate de trup în afara
existenţei – „Vré-ednic é-este!“ – umbra-i de vineri
cade peste weekend: din căderea-i ca de catifea bocitoarele-şi fac
pelerine în care să-l strîngă
de pe drumuri dar drumurile-i s-au luat pe picioare
 
nu e ici nu e colo – atunci cînd apare, prezenţa-i
stîrneşte absenţă de jur împrejur: 

„voi muri: simt cum spaţiul se descojeşte
de pe mine     peisajul acesta ros ca o cangrenă
mi se rupe direct de pe văz     fierbinţeala-i de boală
de pe piele nu-mi mai simt respiraţia     mainile
le întind înainte şi-alerg să-mi scot ochii ca-n jocul de-a
baba-oarba: nimic şi pe nimeni nu prind niciodată!     doar
un refren cunoscut de-undeva ascultaţi-l: 

tot am zis mă duc mă du
şi nimeni nu m-a crezut
dar acum au să mă creadă
fiindcă n-au să mă mai vadă
 
absenţa-i se-aşterne
ca o faţă de masă la praznic     curată şi albă
la-nceput, maculată şi plină de resturi şi vin cînd o scutură (-l scutură)
gospodinele-n ritmul lui „Vré-ednic este!“ – şi trupul
i-i de toate numai de fiinţă nu
 
10
 
don quixote rising up to his belt from the machine-
for-grinding-sancho-panza     a being like the breath of
a newborn on clay feet: The-Beaten-carries-the-Unbeaten
gets half a body outside
existence—“Wó-orthy is he!”—his friday shadow
falls across the weekend: from its velvet-like fall the mourners make
capes in which they’d round him up
off the streets but the streets have stuck to his feet
 
he’s neither here nor there—then when he appears, his presence
stirs absence everywhere around:
 
“I’ll die: I feel how the space peels
off me     this landscape gnawed away as if by gangrene
tears itself directly off my vision     the fever is a sickness
of my skin     I can no longer feel my breath     my hands
stretch ahead of me and I run ahead to gouge out my eyes as in a game
of hide-and-seek: nothing and no one have I ever caught!     only
the refrain I know from somewhere     listen to it:

I’ve kept saying I’m going going on
and no one believed me
but now they’ll believe me
for I’ll long be gone”

his absence spreads itself
like the tablecloth at a wake     pure and white
at the beginning, stained and full of food scraps and wine spills when the housewives
shake it (shake him) to the rhythm of “Wó-orthy is he!”—and his body
is of everything except no longer of being

12 

Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut şi cu mine tustrei
am călcat cu piciorul în gol
ca-ntr-un laţ sau capcană sau – drace! – căscat
de jivină cu dinţii de fier am zvîrlit din picior şi el nu s-a desprins
am lovit cu piciorul de pietre şi golul n-a vrut să se lepede
l-am spălat –   l-am răzuit –    ca pe-un boț de lut –
nu s-a luat       nu s-a dezlipit n-a căzut
şi de-atunci Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut şi cu mine tustrei
batem drumul (mereu dus-întors ca o panglică neagră-a maşinii de scris
lăsînd goluri în spaţiu şi pauze-n timp     primul spune: 

„beţivanul şi şchiopul au pus rămăşag că vor merge ca lumea dar şchiopul
tot şchiop – calcă în gol şi se scuză: o groa-pă! o groa-pă!     beţivul
tot beţiv – rătăceşte pe şapte cărări şi se scuză: o groa-pă! o groa-pă!
adevărul nu poate să ceară să fie scuzat!“ 

„Dumnezeu pune laţuri în jurul ideilor,
zice-al doilea, poţi merge o viaţă întreagă pe calea cea dreaptă că tot un
rătăcit pune-alături piciorul şi haţ!...“ 

tac şi-ascult eu al treilea – ce pot
să le spun? ce parabolă? ce ars poetica? gol metafizic? pe cînd adevărul e
gol goluţ: confiscîndu-i-se manuscrisul romanului Grossman preda
K.G.B.-ului pînă şi panglica neagră-a maşinii de scris
 
dus-întors pe-un drum negru ca panglica neagră-a maşinii de scris
Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut şi cu mine tustrei batem cîmpii
metafizici: în cale ieşitu-ne-au            Gog şi Magog
Tanda şi Manda
Haua şi Bordea
ne chemară pe rînd ne pîrîră ne înstrăinară ne-ntoarseră feţele unul
de la altul şi-astfel învrăjbindu-ne pe fiecare în parte
fără mîini şi picioare-l goniră şi prinseră fără cuţite-l tăiară
fără sare-l sărară fără foc îl fripseră
fără gură-l mîncară

...dar nu le-a priit! că simţiră un gol în stomac
cum îi suge şi pieptul cu spatele le împreună     „o groa-pă! o groa-pă!“ –
au răcnit au cerut ajutor au băgat două degete-n gură – pe gură şi nări
le-am venit înapoi cu sughiţuri şi fiere-nainte ca golul
să se-nchidă ca apele mlaştinii bolborosind peste ei
să se-nchidă ca apele mlaştinii bolborosind peste ei
să se-nchidă ca apele mlaştinii bolborosind peste ei
 
Cel-bătut-îl-duce-pe-Cel-nebătut şi cu mine tustrei fraţi
de verigă acelaşi tîrîm gol de ani mulţi mai greu ca ghiuleaua
(va să zică: golani!

lăsînd dîre în spaţiu şi pauze-n timp

dus-întors pe-un drum negru ca panglica neagră-a maşinii de scris

şi drapelele urlă („a-uuuuuu!“)-n gura mare: o groa-pă! o groa-pă!

croitorul cîrpeşte cu giulgiu, duminica, groapa comună din steag 

„cîte unul!“ ordonă mantalele tot depănîndu-ne drumul
de pe tălpi ca pe-un film să-l predea la arhivă     în timp ce ne
leagă ochii cu panglica neagră (...)     pe rind
ne conduc la...     convoiul ne suflă-n ureche: o groa-pă! o groa-pă! 

„Foc!“

eclipsă soare tăiat împrejur
 
12
 
The-Beaten-carries-the-Unbeaten and me all three of us
stepped with our feet into an emptiness
like into a noose or a trap or—damn!—the gaping jaws
of a beast with iron teeth    I kicked my leg in the air but it didn’t come off
I slammed the foot against the rocks but the emptiness didn’t come off
I scraped it roughly—gave it a scratch—like a ball of clay—
it didn’t peel off          it wouldn’t detach       it didn’t fall away
and since then The-Beaten-carries-the-Unbeaten and me all three of us
we wander the road (always back-and-forth like the black ribbon of a typewriter)
leaving holes in space and pauses in time     the first says:
 
“the drunkard and the lame man made a bet they could walk like everyone else but the lame
     man’s
still lame—he steps into emptiness and apologizes: a gra-ave! a gra-ve!     the drunkard’s
still a drunkard—he gets lost walking in seven different directions and apologizes: a gra-ave! a
     gra-ve!
the truth can’t ask to be excused!”
 
            “God puts ideas in chains,
says the second one, you can follow the right path all your life and still
someone who’s lost can step to the side and snap!...”
 
I the third one keep silent and listen—what can I
say to them? what parable? what ars poetica? metaphysical nothingness? while the truth is
stark naked: the manuscript of his novel being confiscated Grossman surrendered
to the KGB even the black ribbon of his typewriter
 
back-and-forth on a road black like the black ribbon of the typewriter
The-Beaten-carries-the-Unbeaten and me all three of us rove through the field
of metaphysics: before our eyes came            Gog and Magog
            Polly and Molly
            Haua and Bordea
they summoned us in turn denounced us estranged us
from each other turned our faces from
each other and this way set each of us against the other
without hands and feet they drove him away and caught him
without knives they sliced him up
without salt they soaked him in brine without fire they roasted him
without a mouth they ate him
 
            …but he didn’t sit well in their bellies! they felt an emptiness in the gut
how it sucks at them and joins their chest to their back     “a gra-ave! a gra-ve!” –
they screamed begged for help put two fingers down their throats – through their mouths
and nostrils I came back up with hiccups and bile before the emptiness
closed over them like the waters of the swamp seething above them
closed over them like the waters of the swamp seething above them
closed over them like the waters of the swamp seething above them

The-Beaten-carries-the-Unbeaten and me all three of us brothers
in the same shackles we drag emptiness for many years heavier than a cannonball
(that’s to say: as tramps!)
 
leaving our tracks in space and spaces in time
 
back-and-forth on a road black like the black ribbon of the typewriter
 
and the flags shout („a-uuuuuu!“) at the top of their lungs with full mouths?:
            a gra-ave! a gra-ve!
 
with a shroud, on Sunday, the tailor mends the common grave in the flag
 
“one at a time!” order the field jackets still unrolling the road
from our feet like film footage to deliver to the archive     while they
blindfold us with a black ribbon across our eyes (…)     in turn
they lead us to… the single file whispers into our ears: a gra-ave! a gra-ve!

“Fire!”
 
an eclipse, a circumcised sun